Bunele maniere la servirea mesei


Atunci cand esti invitat la restaurant, este important sa stii cand poti sa mananci cu degetele si cand trebuie sa folosesti tacamurile. Cand vine vorba de eticheta la masa si modul de servire al unor mancaruri, se pot crea confuzii foarte usor. Anumite feluri de mancare trebuie neaparat consumate cu lingura si furculita, pe cand altele, din contra, trebuie consumate cu degetele. Exista anumite reguli de bune manière la masa care trebuie respectate.
Painea
Trebuie folosite degetele pentru a lua felia de paine din cosul in care este tinuta. Se recomanda sa rupi feliile de paine, chiflele sau briosele in bucati mici, cat pentru o inghititura, nu mai mult. Daca mananci painea cu unt, intinde untul pe fiecare bucatica in parte. Cand e vorba de chifle, evita sa le rupi deasupra cosului . Chiflele se iau pe farfuria separat si se evita sa le rupi in prea multe bucati.
Branza
Daca este servita ca antreu, sub forma de cuburi, se mananca cu degetele. Daca este servita pe o farfurie speciala, in cantitati mari, este recomandat sa o tai felii si sa o aduci la gura cu degetele. Specialitatile de branza se servesc la sfarsitul mesei in stil francez, alaturi de fructe.
Puiul
Se recomanda ca puiul care contine si os sa poata fi mancat direct cu mana. Nu si la restaurant insa. In acest caz, trebuie sa folosesti cutitul si furculita. La un fast food, la un gratar sau alaturi de prieteni la o masa neprotocolara, poti manca puiul si cu degetele.
Pestele
Peştele se mănâncă cu cuţitul şi cu o furculiţă specială. În nici un caz nu se folosesc două furculiţe. Dacă serviţi peste acasă şi nu aveţi furculiţe speciale pentru peste, puteţi să folosiţi furculiţe normale.Mai întâi daţi jos aripioarele. Apoi tăiaţi peştele în lungul spinării şi scoateti pielea. Pielea o puteţi mânca (unii o consideră o delicatesă), o puteţi lasa pe marginea farfuriei sau într-o farfurie special prevăzută pentru resturi.Despărţiţi cu atenţie carnea de oase.
Creveţii şi racii
Crustaceele se servesc de obicei fără carapace. Dacă masa e neprotocolara, creveţii se curăţă cu mâna, respectiv se rupe capul,cu care se scot şi intestinele, apoi se curăţă din carapace.
La crabi, languste şi homari, se rup cu mâna articulaţiile şi apoi, cu un cleşte special, se sparg oasele şi se scoate carnea din coşul pieptului, picioare şi coadă. Carnea acestor crustacee se mănâncă cu pâine prăjită şi unt. Este necesar ca pe masă să existe un vas cu apă pentru clătirea degetelor.
Ouale
Ouăle fierte în coajă se mănâncă dintr-un păhărel special cu suport, cel mai adesea fixat pe o farfurioară. Se sparge vârful oului, se îndepărtează partea de sus cu linguriţa, se pun cojile în suport, şi apoi, după ce l-am mâncat, spargem şi coaja.
Supele sau ciorba
Supele sunt servite în cesti speciale sau boluri şi se mănâncă cu lingura de supă (model mic). Dacă suntem între prieteni, putem bea prima jumătate a ceştii, care e limpede. Apoi folosim lingura. Nu se răceşte o supă prea caldă suflând în ea; aşteptăm să se răcească. Nu aplecăm farfuria pentru a lua ultima picătură. Nu se înmoaie pâinea în supă şi nici în sos. După ce am mâncat, nu ştergem farfuria cu o bucată de pâine.
Maslinele
Chiar daca sunt considerate gustari de mancat cu degetele, este acceptat si sa infigi furculita in ele si sa te folosesti de ea ca sa le aduci la gura. Depinde doar de contextul in care le servesti – recomandat este sa vezi cum procedeaza gazda si sa faci si tu la fel.
Murăturile, gogoşarii, castraveţii muraţi
Când se oferă în castroane, castraveciorii şi gogoşarii se iau cu furculiţa proprie şi se taie în farfurie, pe măsură ce se mănâncă. La fel şi friptura. Gogonelele se pot lua cu mâna, pentru a nu face un „duş” comesenilor cu sucul ce poate ţâşni. În farfurie, se taie atent (din acelaşi motiv) cu cuţitul ţinut în mâna dreaptă şi furculiţa în stânga. Nu se muşcă din murături.
Sandvisurile
Sandvisurile mici pot fi mancate cu degetele fara problema. Cele mai mari trebuie taiate cu cutitul in bucati mai mici, iar apoi pot fi luate direct cu mana. Atentia insa: orice sandvis cald sau deschis (fara inca o portie de paine deasupra) necesita cutit si furculita.
Spaghetti
Din castronul adus, vă serviţi cu o porţie rezonabilă, apoi le mâncaţi răsucindu-le cu furculiţa sau, după moda italiană, vă ajutaţi cu lingura. Lingura se ţine în mâna stângă, iar spaghetele se ruleazăcu furculiţa. Gazda nu trebuie să aleagă spaghete prea lungi, pentru a nu ne chinui cu ele. Orezul: se mănâncă cu furculiţa, ajutându-ne, eventual, de cuţit.

blog

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Email

info@lizardiart.com

Telefon

0747 081 190

Adresă

P-ta Republicii 10 Targu-Mures 540110

Contacteaza-ne

_