Cum va puteți imagina o lume fără sticlă ? V-ați întrebat vreodată întrebarea când și cum a apărut sticla? Sticla a devenit un material deosebit de folosit și banal iar acum asistăm la prelucrarea sticlei la un nivel atât de avansat astfel încă putem alege dintr-o varietate de tipuri de sticlă precum: sticlă securizată, sticlă sablată, sticlă colorată și multe alte tipuri ce pot fi folosite în numeroase feluri astfel încât să ne ajute în decorarea și amenajarea spațiilor.
Scurt istoric
La baza sticlei stau următoarele materii prime : nisipul și focul. Dat fiind că aceste materiale se găseau în multe locuri din lume, nu se știe cu exactitate unde anume s-a produs pentru prima dată sticlă.
În ceea ce privește arta de a confecționa sticla, nu se cunoaște cu precizie perioada în care această arta a început să se dezvolte, cert este că s-a întâmplat acum mulți ani, înaintea erei noastre. Unele documente atestă faptul că în Siria, au fost descoperite obiecte din sticlă în morminte datate din 7000 i.e.n.Mult mai târziu, circa după 1200 e.n., egiptenii au început să folosească matrițe cu ajutorul cărora au început să dea forme sticlei. Iar în epoca creștină, fenicienii sunt cei ce au inventat procedeul de suflare a sticlei. Tot în această perioada, locuitorii Imperiului Român foloseau sticlă pentru geamuri.
Sticlă vulcanică – Mit și legendă
Cea mai veche sticlă este considerată a fi sticlă vulcanică. Această a rezultat prin răcirea rapidă a lavei. Din ea s-au confecționat obiecte precum: vârfuri de sulițe, topoare, oglinzi.
Există legende ce susțin că sticla ar fi fost inventată de către fenicieni. Mai exact, de către un echipaj de navigație ce a acostat la mal și dorea să gatesca. Negăsind o piatră pentru a susține oala, au folosit azotat de potasiu, un component al sodiului ce se află la bordul navei. Temperatura ridicată a focului a topit azotatul de potasiu iar acesta s-a amestecat cu nisipul de pe plajă, rezultând o substanță ce semăna cu sticlă lichidă. Mit sau legendă nu se știe exact, însă ceea ce este cert este faptul că în Siria au fost descoperite urme ale unor vechi ateliere de sticlărie.
Conform altor istorici, se presupune că sticla ar fi fost inventată mai întâi în Orientul Mijlociu, și nu în Egipt. Povestea ce stă la baza acestei legende este un clindru din sticlă albastru-deschis, descoperit în apropierea Bagdadului, în Irak, circa 2700 ani înaintea erei noastre. Cum acesta se prezența într-o stare foarte bună, calitatea sticlei dovedește existența îndelungată a acesteia în zona. Cele mai vechi obiecte din sticlă propriu-zisă se consideră a fi următoarele: o amuletă albastră ce a fost găsită în Egipt și este datată în anul 7000 i.e.n. și niște perle din sticlă vechi de 5500-3400 ani descoperite în Egipt și Liban.
Probabil că producerea unor vase în întregime din sticlă a început cu 700 de ani i.e.n. Modelul era confecționat din argilă nisipoasă care era înmuiat în topitură de sticlă. Sticlă ce adera la model era încălzită în flacăra pentru a se distribui uniform și a se netezi.
Prelucrarea sticlei
Un moment de referință în prelucrarea sticlei este procedeul unui meșteșugar care a inventat o țeavă de fier, lungă și subțire ce avea la un capăt cu o mică umflătură iar la cealaltă extremitateo are o prelungire din lemn folosită pentru a sufla aerul. De aici a rezultat așa numită metodă de suflare a sticlei. Insula Murano din Veneția, renumită pentru sticla Murano, a reprezentat un centru primordial de fabricare și prelucrarea sticlei. Meșterii erau aduși pe insula și izolați pentru a nu divulgă secretul fabricării.
În Marea Britanie, s-a produs pentru prima dată sticlă float. Inventatorul acesteia este Șir Alastair Pilkington. Procedeul constă în topirea la aproximativ 1000° C a sticlei, care este apoi turnată continuu din cuptor pe o baie de mică adâncime de cositor topit. Această pluteşte pe cositor, se împrăştie şi formează o suprafaţă de nivel. După recoacere (controlată de răcire) sticlă are formă unui produs lustruit, cu suprafeţe practic paralele.
Sticla securizată și-a făcut apariția la mijlocul secolului XX din dorința de a îmbunătăți calitatea și proprietățile fizice ale sticlei. Procedeul constă în încălzirea într-un cuptor de securizare la circa 700° C, urmată de o răcire bruscă. Prelucrarea sticlei poate fi considerată o artă, chiar dacă vorbim de un geam, o vaza sau orice alt obiect.